Un interviu sub avertisment (interview under caution) nu este o discuție preliminară. Este o procedură înregistrată în care întrebările și răspunsurile pot deveni ulterior parte din probatoriul cauzei. Întrebarea practică înainte de orice interviu este mai îngustă: i s-a comunicat suspectului suficient pentru ca avertismentul să aibă sens în raport cu faptele reale ale cauzei?
Aceasta este funcția divulgării prealabile interviului (pre-interview disclosure). Înainte de începerea interogării, anchetatorul trebuie să identifice acuzația și temeiul suspiciunii cu suficientă claritate pentru ca asistența juridică să poată fi reală, nu speculativă.
Problema nu este de obicei că nu se furnizează nimic, ci că informațiile furnizate pot fi prea generale pentru a fi verificate, pentru a oferi consiliere sau pentru a li se răspunde. Uneori, documentul intitulat divulgare nu face mai mult decât să precizeze infracțiunea suspectată și un interval larg de date. Acest lucru poate spune suspectului tema interviului, dar nu cazul care i se prezintă. Nu este o bază solidă pentru a începe.
La ce servește divulgarea
Paragraful 11.1A din Codul C al PACE 1984 impune divulgarea în prealabil a unor informații suficiente atât despre infracțiunea presupusă, cât și despre temeiurile suspiciunii. Obligația este practică: suspectul și consilierul (adviser) trebuie să poată înțelege cazul care le este prezentat înainte de a se solicita răspunsuri.
Conformitatea nu se obține atașând cuvântul „divulgare” oricărui rezumat scurt. Întrebarea este dacă materialul furnizat permite o consiliere informată.
Dacă întrebările prevăzute depind de anumite documente, imagini, mesaje, înregistrări de cont sau alte evidențe, consilierul ar trebui de regulă să vadă materialul relevant ca atare sau un extras clar din acesta. O descriere poate fi suficientă pentru anumite acuzații. Nu va fi suficientă atunci când persoanei interogate i se cere să comenteze conținutul, momentul, autoria, semnificația sau contextul unui material specific.
Aceasta contează deoarece consilierea privind participarea nu poate fi separată de materialul prezentat. Un suspect poate fi în măsură să răspundă în siguranță la o acuzație, să fie nevoit să corecteze alta în scris și să nu poată trata în mod echitabil deloc o a treia. Consilierul trebuie să cunoască nu doar eticheta acuzației, ci și particularitățile: cine spune ce, când, prin referire la ce material, și ce concluzie pare să tragă anchetatorul.
Ce să solicitați
Prima mea sarcină este să transform rezumatul ofițerului în particularități. Dacă un fapt urmează să fie folosit în interogatoriu, vreau să-i cunosc sursa înainte de începerea interviului.
Solicitarea va acoperi de obicei:
- Materialul-sursă pentru orice afirmație ce urmează a fi adusă în interviu, inclusiv declarații ale martorilor, note, transcrieri sau extrase pe care se bazează anchetatorul.
- Copii sau extrase ale oricăror comunicări, înregistrări de cont, materiale de pe dispozitive, CCTV, fotografii sau alte evidențe care vor fi arătate, citate sau rezumate.
- Datele, locațiile, tranzacțiile, întâlnirile, mesajele sau evenimentele despre care se afirmă că plasează persoana interogată în cadrul acuzației.
- Identitatea petentului sau a sursei, cu excepția cazului în care există un motiv corect documentat pentru a o reține.
- Domeniul propus al interogatoriului, în special atunci când solicitarea poate fi un interviu într-o anchetă mai largă.
Această solicitare ar trebui formulată în scris înainte de începerea interviului. Scopul nu este de a întârzia de dragul întârzierii. Este de a se asigura că orice interviu care are loc este unul în care suspectul cunoaște cazul care i se prezintă, iar întrebările ofițerului pot fi răspunse, contestate sau refuzate pe o bază corespunzătoare.
Ce se întâmplă dacă divulgarea este refuzată
Anchetatorii pot avea motive legitime pentru a reține anumite informații, de exemplu pentru a proteja un martor, pentru a evita contaminarea unei declarații sau pentru a păstra o linie activă de anchetă. Aceste motive ar trebui identificate, nu presupuse.
O decizie de divulgare deficitară ar trebui consemnată la momentul respectiv. Mai târziu, poate fi relevantă pentru a stabili dacă interviul a fost corect și dacă răspunsurile rezultate ar trebui admise în temeiul secțiunii 78 din Police and Criminal Evidence Act 1984.
Decizia imediată este dacă deficiența poate fi remediată înainte de începerea interogării. Dacă nu, consilierul poate fi nevoit să consemneze obiecția și să recomande ca suspectul să nu fie atras în a răspunde la întrebări privind un caz nedivulgat.
Nu există un răspuns mecanic. Consilierul trebuie să cântărească lipsa din divulgare, posibila problemă a deducerii adverse (adverse inference), urgența formulării unei declarații și instrucțiunile clientului.
Interviuri voluntare
Într-un interviu voluntar suspectul se prezintă fără a fi arestat, dar interviul rămâne un interviu formal sub avertisment. Absența arestării nu reduce necesitatea unei divulgări corespunzătoare, a unei consilieri atente sau a unei consemnări clare a temeiului pe baza căruia se desfășoară interviul.
O solicitare de prezentare voluntară ar trebui așadar tratată ca începutul procesului interviului, nu ca o programare informală de rezolvat în ziua respectivă. Înainte de a se conveni o dată, consilierul ar trebui să solicite acuzația, temeiul juridic al suspiciunii, subiectele propuse și materialul pe care depind aceste subiecte.
Această corespondență contează. Ea consemnează ce s-a solicitat, ce s-a furnizat și ce s-a refuzat. Dacă apare ulterior un litigiu privind corectitudinea interviului, consemnarea nu ar trebui să depindă de memorie.
Instruire directă
Schema Public Access poate fi potrivită atunci când nevoia imediată este o consiliere din partea avocatului (counsel) înainte de un interviu sub avertisment. Atunci când cauza este potrivită, avocatul poate examina interviul propus, purta corespondență privind divulgarea și consilia cu privire la cursul adecvat înainte ca primul răspuns să fie dat.
Instruirea directă nu este potrivită în orice cauză. Dacă cauza necesită suport contencios dincolo de rolul Public Access al avocatului, de exemplu activitate urgentă condusă de un solicitor, gestionarea unui volum mare de probe sau coordonarea cu alte proceduri, avocatul ar trebui să identifice prompt acest lucru și să recomande angajarea unui solicitor.
Valoarea este concentrată la început: divulgarea poate fi contestată, planul interviului poate fi pus la încercare, iar clientul poate fi consiliat înainte ca interviul înregistrat să înceapă.